duminică, 6 aprilie 2025

Povestind Copiilor

     Expresia aceasta povestind copiilor îmi pare că poate deveni foarte ușor un bun prilej de bucurie, cum la fel de ușor poate deveni un prilej de disensiune. În primul caz avem bucuria bunicului de a spune povești, de a face legătura între trecutul trăit cândva ca prezent și prezentul de acum, care va deveni trecut. Amitirile reluate din timp în timp se transformă în borne și cu ajutorul lor putem vedea cât de departe putem merge pentru a ne înțelege. În cel de al doilea caz, problema se pune de selecție, ce anume alegi să povestești copiilor; mai există și problema timpului, când alegi să povestești copiilor și eventual problema felului, cum povestești copiilor. Dar toate acestea sunt chestiuni pentru altfel de cărți și altfel de postări... astăzi recuperăm o colecție care își are și ea bucuriile și problemele ei.

    Cotrobăind după informații am dat peste Octav Minar... mamă ce personaj! A realizat în 1915 împreună cu Société Pathé Frères, o casă de film franceză, primul film despre Eminescu, intitulat Eminescu - Veronica - Creangă. Unii îl consideră pe Octav Minar drept un plastograf, George Călinescu l-a numit necrofor eminescian, cert este că datorită lui există o arhivă în care se pot găsi informații despre Eminescu. Interesul nostru pentru Octav Minar este acela că pe la finele anilor 1920 la Editura Librăriei  SOCEC & Co. S. A. apărea "Colecția Clasicilor Români și Străini pentru Copii și Tineret întemeiată și îngrijită de Octav Minar - Povestind Copiilor". Din câte am constatat pare să fie vorba de o colecție ce apare până prin anul 1948 și cuprinde trei serii. Comparând cărțile la care am avut acces pe criteriul cuprins, am constatat că selecția pieselor este diferită între cele două colecții. Sunt momente de timp diferite și nu cred că s-ar fi putut reedita întocmai seriile trecute, rămâne totuși titlul colecției ca element de legătură certă.



    Am mai găsit într-un articol semnat M.C. și apărut în Gazeta Învățământului, nr. 613 din anul 1961 o prezentare a acestei colecții. Articolul începe cu o laudă adusă Editurii Tineretului pentru gândul cel bun și anume, acela de a dărui școlarilor din clasele mai mici posibilitatea de a cunoaște creațiile unor clasici ai literaturii române dar și ale unor cunoscuți scriitori contemporani ai acelor vremuri. Dar partea cea mai consistentă din articol este dedicată prezentării aspectelor mai puțin reușite și pe care editura ar trebui să încerce să le rezolve în viitoarele apariții. 

Se pleacă de la:

    • lipsa prefeței volumului dedicat lui Mihail Sadoveanu,
    • se trece prin semnalarea lipsei unui portret al autorului,
    • a lipsei unui glosar,
    • a faptului că în volumul dedicat lui Tudor Arghezi nu sunt incluse poezii,
și se ajunge:
    • la considerații legate de alegerea culorilor și a desenului de pe prima copertă. Astfel, pentru volumul dedicat lui Petre Ispirescu, editura este certată pentru culorile folosite și pentru reprezentarea Ilenei Cosânzeana, care pare mai degrabă o vrajitoare.
    Dacă unele din aceste probleme - prefață, glosar - își găsesc rezolvarea, volumul dedicat lui Petre Ispirescu apare în aceleași condiții și în anul 1966 și este o reeditare în afara colecției. O precizare, ilustrațiile apărute în aceste două cărți reprezintă o selecție din ilustrațiile volumului Basme, Petre Ispirescu, ed. Tineretului, 1959 și aparțin Floricăi Cordescu, care este sora geamănă a Marcelei Cordescu. Florica Cordescu este soția poetului Eugen Jebeleanu și se stinge din viață în anul 1965, la numai 52 de ani.
    
    Într-o notiță apărută în ziarul Luceafărul, nr. 19 din anul 1960 aflăm că pe lângă autorii deja identificați ar urma să apară și un volum dedicat lui Emil Gârleanu și unul dedicat lui Dimitrie Anghel. Nu am reușit să identific până acum niciunul din cele două volume cu pricina.
    
    Vă invit la un click pe titlul de mai jos și vă doresc să descoperiți frumusețea unei colecții delicate.

Povestind Copiilor