sâmbătă, 29 august 2015

Mica Vrăjitoare

            Ştiu, o să sune ciudat, dar aşa s-a întâmplat… am fost la vrăjitoare. Să nu credeţi că am avut vreo clipă intenţia de a face un astfel de drum, pur şi simplu întâlnirea s-a produs de la sine. Nu mă dezic de această întâmplare, vreau doar să prezint faptele aşa cum s-au petrecut, nu am ochi format critic, nu am ochi format ştiinţific, nu am ochi format tabloid, privirea mea este vie şi atunci când surprinde povestea încearcă să nu scape nimic.

            Eram pe la Obor, simţeam că mă topesc, privirea rătăcea printre cărţile lui nea Gică, anticarul de pe scările pasajului, nu căutam ceva anume, nu aşteptam pe nimeni, veneam de la serviciu. Mă simt atins pe mână şi tresar, în jurul meu destulă lume, dar nimeni atât de apropiat. Caut contactul şi privirea ajunge pe bordura înaltă a rondului de flori, unde o tânără de o sută douăzeci şi şapte de ani mă cheamă lângă ea. Nu, nu este nicio contradicţie, pentru vrăjitoare, vârsta de o sută douăzeci şi şapte de ani indică o persoană tânăra, aşa mi-a spus şi mi-a pus un zâmbet în colţul gurii care a rămas acolo tot timpul cât mi-a povestit ce i s-a întâmplat.

            Să vedeţi…era în apropiere de noaptea Valpurgiei şi îşi dorea să meargă pe muntele Blocksberg să se bucure de această noapte a vrăjitoarelor, să danseze şi să fie alături de celelalte surate ale ei, din păcate nu avea vârsta necesară pentru a fi primită la această petrecere. Corbul Abraxas, animalul ei de casă, a sfătuit-o să mai aştepte, să nu se ducă căci va fi prinsă şi va fi pedepsită. Am putea spune că Abraxas a corbit, dar nu-i adevărat, el doar a avut dreptate căci Mica Vrăjitoare va fi prinsă de către mătuşa Rumpumpel şi adusă în faţa consiliului vrăjitoresc unde îşi va primi pedeapsa pentru că a încălcat consemnul şi în ciuda vârstei nepotrivite a venit la această petrecere.

            Pedeapsa e cruntă, Mica Vrăjitoare va trebui să devină o bună vrăjitoare până la anul, dar celelalte vrăjitoare erau întărâtate, erau aţâţate, instigate de mătuşa Rumpumpel şi voiau o pedeapsă şi mai mare, cum ar fi: să o pună niţeluş la fript sau s-o bage până la gât într-o groapă cu nămol sau să-i zgârie faţa sau măcar o bătaie cu nuiele. Marea Vrăjitoare le-a ascultat şi a hotărât să suplimenteze pedeapsa luându-i micii vrăjitoare mătura şi lăsând-o să se ducă acasă pe jos.

            Dar cartea cu vrăji este groasă şi Mica Vrăjitoare abia ajunsese la pagina două sute treisprezece şi vraja nu este o treabă prea simplă. Noroc cu Abraxas că îi tălmăceşte sensul vorbelor bună vrăjitoare şi aşa începe o sumedenie de peripeţii prin care mica noastră vrăjitoare o ia pe calea cea bună.

            Şi iată că anul a trecut, Mica Vrăjitoare este din nou în faţa consiliului dar nu-şi face probleme căci ştie că a făcut totul bine. Totuşi, când aude că raportorul ei este mătuşa Rumpumpel se gândeşte o clipă că aceasta va îndruga cine ştie ce minciuni gogonate, dar se linişteşte când aude doar adevărul despre „cum a ajutat bătrânele să adune vreascuri şi cum l-a vindecat de răutate pe pădurar [am râs cu gura până la urechi când am auzit episodul acesta]; povestea fetiţei cu florile de hârtie, a căruţaşului, a omului cu maroane; povestea cu boul Korbinian, căruia i-a salvat viaţa; povestea cu omul de zăpadă; povestea cu hoţii de ouă; povestea şindrilarului, căruia i-a băgat minţile în cap.”

            Vă daţi seama că cele auzite şi confirmate de Mica Vrăjitoare ca fiind adevărate nu le-a încântat auzul vrăjitoarelor rele care s-au năpustit cu urlete sălbatice asupra sărmanei fiinţe şi i-au tras o mamă de bătaie, mamă ce bătaie, cu coada de mătură! Ba mai mult, au pedepsit-o din nou punând-o să adune de una singură lemne pentru focul ce urmau să-l aprindă în noaptea Valpurgiei.

            Dar povestea nu se termină aici deoarece Mica Vrăjitoare urzeşte un plan… un aeroplan vrăjitoresc capotează în creştetul capului meu, tresar… sunt în continuare pe bordura înaltă a rondului de flori dar lângă mine nu este nimeni. Închid cartea şi hotărăsc că o cumpăr cu 8 lei de la nea Gică, anticarul de pe scările pasajului Obor.

Răspuns: K.J., ştiu de ce Mica Vrăjitoare nu a reuşit să te ajute, vraja ta a fost făcută de un vrăjitor, nu de o vrăjitoare.


Autor: OTFRIED PREUSSLER (20 octombrie 1923, Reichenberg – 18 februarie 2013, Prien am Chiemsee)
Copertă şi ilustraţii: DONE STAN
Traducere: IORDAN CHIMET şi CHRISTA RICHTER
Titlu original: Die kleine Hexe (1957)
Editura: Ion Creangă

Lector: ECATERINA ŞIŞMANIAN
Tehnoredactor: AURICA IORDACHE
Dat la cules 1.VII.1981; Bun de tipar 4.XII.1981; Apărut
1981; Comanda nr. 1897; Coli de tipar: 8 ½.