Nu sunt eu un pescar convins dar
ştiu să fac diferenţa între un pripon, o undiţă şi o lansetă şi mai ştiu că au
pescarii nişte poveşti, mamă, mamă… ia uite ce i s-a întâmplat prin 1952 unui
pescar de la Islaz
.
UN PEŞTE DE PESTE 100
DE ANI
La
muzeul istoric „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti se prezintă într-o zi un pescar
şi adresându-se administratorului îi spune:
-
Eu sunt pescar la Islaz. Nu
de mult am prins o ştiucă uriaşă, de nasul căreia era prins un inel cu
următoarea inscripţie „Această ştiucă a fost aruncată în Dunăre cu trei ani
înainte de revoluţia de la 1848, în amintirea adunării de la Islaz.” Am adus acest
inel. Poate că doriţi să-l păstraţi în muzeu, deoarece este un obiect de foarte
mare preţ. Iată, să-ţi arăt inelul, - adăugă pescarul, scotocindu-se în
buzunar.
Dar
administratorul muzeului îl opreşte pe pescar:
-
Nu te osteni să scoţi inelul. El nu reprezintă nici un interes pentru muzeul
nostru. Cel care a prins de nasul ştiucii inelul cu inscripţia a vrut, de bună
seamă, să facă o glumă. Această inscripţie nu corespunde realităţii.
-
Crezi d-ta că ştiuca nu poate să trăiască aşa de mult? întrebă pescarul,
nedumerit.
-
Ba eu cred că ştiuca poate să trăiască şi peste 100 de ani. Dar eu susţin,
totuşi, că inelul cu inscripţia pe care l-ai adus este fals.
-
De unde ştii acest lucru, când nici n-ai văzut inelul? întrebă şi mai nedumerit
pescarul.
Ce
răspuns credeţi că a dat administratorul muzeului la această întrebare?
Pentru un răspuns potrivit o carte numai bună de citit.