marți, 3 ianuarie 2017

Abecedar 1955 - 1962

        Iată-ne ajunşi în anul 1955, acesta este anul în care abecedarul se primeneşte şi devine cel ştiut de majoritatea părinţilor noştri. Este abecedarul ilustrat de Coca Creţoiu care reuşeşte să dea o faţă cladă, prietenoasă textelor. Ilustraţiile propuse îi îndeamnă pe copii să răsfoiască, să cerceteze cu atenţie, să îşi dorească trenuleţe, tobe ca acelea din abecedar. Mă gândesc că şi profesorii au fost încântaţi de noua apariţie, le stârnea şi lor curiozitatea şi le propunea nu nou instrument de lucru. Este momentul în care situaţiile prezentate încep să se standardizeze, ideologia deja ştie cum trebuie să arate viitorul şi începe să propună teme noi, să ajusteze unele vechi şi să înlăture ceea ce este indezirabil.

            Avem în faţă un interval de opt ani de zile, zic să nu mai zăbovim şi să purcedem în buchisirea slovelor acelor vremuri. Pe ani avem următoarele tiraje 1955 – 297000; 1956 – 370000; 1957 – 390000; 1958 – 385000; 1959 – 385000; 1960 – 380000; 1961 – 375000 + 145 ex legate ½ pânză; 1962 – 363000 + 145 ex legate.

            După cum observăm se revine la desenul copertei cu doi copii, un băiat şi o fată, ambii se uită la o ilustraţie de la mijlocul cărţii. Pe bacă se vede un creion, o gumă şi un mic godeu. Nu ştiu pentru ce au fost concepute aceste mici adâncituri, eu am mai prins acest tip de bancă dar nu ţin minte să fi folosit într-o manieră specifică aceste adâncituri, îmi imaginez că ele pot fi folosite ca un suport pentru ceva, eventual o călimară să se fi pus acolo.

            Se renunţă la prezentarea stemei pe prima pagină, acum apar numele autorilor Maria Giurgea, Clara Maru, Maria Boştină şi un mic desen, care se va modifica de-a lungul timpului, dacă iniţial acţiunea se desfăşoară pe un drum din natură, ulterior acest drum va deveni o stradă de la oraş. Se poate observa că nu adulţii sunt cei care îi însoţesc pe copii la şcoală ci un alt copil mai mare, un pionier. Această lipsă a adulţilor poate fi constatată şi pe a doua pagină care descrie printr-o ilustraţie generoasă întâlnirea copiilor cu educatorii. În această mulţime de copii doar patru adulţi. Ne întrebăm ce s-a întâmplat cu părinţii, unde sunt? O posibilă explicaţie a acestei absenţe o găsim în cartea „Mica şcolăriţă” – ed. Tineretului 1951, în care Marusia Orlova, o fetiţă de şapte ani hotărăşte să se înscrie singură la şcoală deoarece „…tata nu-i acasă. El e aviator şi a plecat cu avionul înspre regiunea nordică Zapoliarie. Mama nu poate… Mi-a făgăduit ieri că va veni, dar astăzi mi-a spus: „Aşteaptă până mâine!” Şi ştiu că mama n-are timp niciodată.” Rolul de mamă va fi preluat de tovarăşa învăţătoare a cărei atitudine ocrotitoare de observă din postura avută, uşor aplecată cu braţele deschise pentru a oferi sprijin şi direcţie.

1955 - 1960
1961 - 1962
  Locaţia acestei şcolii pare a fi mai degrabă în mediu rural şi aceasta nu atât din cauza prezenţei costumului popular (care poate fi privit ca stimulare a sentimentului de identitate naţională – ar fi interesant de comparat această imagine cu cea din abecedarele minorităţilor etnice – ştiu că există un abecedar şi pentru etnicii germani, abecedar care păstrează oarecum aceeaşi structură) cât a naturii abundente şi a gardului care mărgineşte curtea şcolii. Vom vedea că în 1965 această pagină se modifică radical.


            Pe de altă parte această ilustraţie mi se pare a fi precursoarea unei situaţii de mai târziu. Vă provoc să găsiţi asemănările dintre ilustraţia în cauză şi imaginea de mai jos

sursa: Almanahul Copiilor - 1983

            Tot această ilustraţie ne spune câte ceva despre uniformele acelor vremuri. Am căutat să obţin mai multe informaţii, din păcate nu am găsit decât generalităţi. Se poate observa că din 1955 până în 1962, uniformele fetelor rămân neschimbate. Pentru băieţi, din 1961 uniforma se schimbă şi acest lucru este vizibil peste tot în abecedar unde apar uniforme de băieţi, două excepţii: coperta şi lecţia „La şcoală”, dar şi aceste scăpări se vor remedia din 1963.












                       


                                               


Unde să punem steagul roşu?
            Din 1955 – 1957 steagul roşu stă la perete şi salută împreună cu băieţelul trecerea trenului. Din 1958, steagul roşu se mută în partea stângă, este ţinut de o fetiţă şi trece oarecum în prim plan. Nu se poate dom’le să punem steagul roşu la zid! Steagul roşu este un simbol al comunismului, cum să-l punem la zid, el trebuie ridicat, el trebuie salutat, să fluture spre viitor!

1955 - 1957

din 1958








Disputa de la litera R
            Povestea din această ilustraţie este prezentă din 1948. Eu sunt sigur că se ştia mai de demult că pisicile şi câini nu se înţeleg şi nu s-a făcut un caz pe tema asta. Totuşi, când este vorba de a prezenta realităţi construite este bine să fim atenţi la toate detaliile care pot fi interpretate. Dacă din 1948 până în 1954 câinele îşi vedea de treaba lui şi pisica era cea care se zbârleşte, din 1955 până 1960 ambii devin agresivi, este prezent şi obiectul disputei – resturile de mâncare. Din 1961 până în 1962, obiectul disputei dispare, apare un personaj uman ale cărui intenţii nu le putem preciza cu exactitate, dispare şi agresivitatea din scenă şi accentul cade mai degrabă pe tatonare, pe curiozitate şi deşi pisica este cocoţată în copac, ea face o încercare de a intra în relaţie, observăm că întinde lăbuţa. Scena se va modifica din nou în 1963. Tot la nivelul acestei ilustraţii observăm modificarea decorului, trecem de la aspecte puternic rurale (prezenţa carului), la aspecte care ţin de o evoluţie a traiului (metrajul pentru perdea).

1949 - 1954

1955 - 1960

1961 - 1962


                      






Mergem la cumpărături
            Dacă iniţial pare să fie vorba de o piaţă volantă, apărută la un colţ de stradă, ulterior lucrurile devin stabile şi mai bine organizate, apare chiar un magazin pe firma căruia scrie „APROZAR” – este vorba de un acronim, aprovizionare cu zarzavat. Observăm organizarea, abundenţa, lipsa cozilor şi prezenţa gurii de canal din partea stângă.

1955 - 1961

din 1962








Circulaţia pe drumurile publice
            Primul semafor din România a fost instalat pe 29 aprilie 1933 în Calea Victoriei – era un semafor cu un singur „ochi”, dar la nivelul ilustraţiilor el apare abia din 1961, e drept! este un semafor cu trei „ochi”. Această ilustraţie se va modifica din nou în 1963, grupul de patru persoane va fi sancţionat. Totuşi, muncitorul care şi-a cumpărat ziarul va rămâne adâncit în lectura articolului de fond o lungă perioadă de timp.

1955 - 1960

din 1961








Unde doarme ăla micu’?
            Din 1955 până în 1962 mezinul familiei doarme suspendat într-un coş. Vă rog observaţi mica fundă roşie şi precizaţi rolul acesteia. Scoarţa din perete, perna cea mare, ulciorul, ştergarul, hainele personajelor toate acestea vor fi istorie în 1963. Societatea se îndreaptă spre un viitor glorios, iar astfel de aspecte vor putea fi văzute doar la Muzeul Satului.

1955 - 1962


Repere din viaţa rurală
            În continuarea idei de mai sus observăm şi ilustraţia de la litera D. Din 1955 până în 1962 atmosfera este clar rurală, observăm casele, îmbrăcămintea, curtea, din 1963 vom observa un salt tehnologic.

1955 - 1962


Viaţa în aer liber
            O ilustraţie care pare neutră are parte de modificări succesive. Oare ce motiv stă la baza acestor schimbări, precizez că în 1963 se modifică din nou ilustraţia. Urcatul pe munte să creeze atâtea probleme?

1955 - 1958

1959 - 1962






Suru
            Suru este un cal. Întrebarea este cine-i proprietarul acestui cal? Are el dreptul să aibă un cal? Ce face cu el? Această lecţie naşte nişte întrebări care nu pot fi lansate… să prelucrăm, tovarăşi! Din 1955 – 1958 ilustraţiile sunt identice; 1959 – 1960 desenul se schimbă, dar textul lecţiei rămâne la fel; din 1961 se schimbă atât ilustraţia, cât şi textul lecţiei. În 1965 apar din nou schimbări.

Text ’55 – ’60 „Noi avem un cal. Numele lui e Suru. El are părul sur. Coama lui e mare. Vasile adapă calul. El se uită la cal. [-] Surule! Surule!”

Text ’61 „Iată un cal. Calul are părul sur. Numele lui e Suru. Suru are o coamă mare. Ioana, Sandu, Vasile se uită la cal. [-] Surule! Surule!”

1955 - 1958

1959 - 1960

din 1961


Câinele lui Radu
            Această lecţie este prezentă din 1955 până 1960, în 1961 ea este înlocuită cu lecţia „La masă” cel mai probabil prin această înlocuire se doreşte renunţarea la aspectele rurale ale scenei din lecţia „Câinele lui Radu” În abecedarele din această perioadă sunt două lecţii cu titlul „La masă” una la pagina 42 şi alta la pagina 47. Cea de la pagina 42 pare să fie o prelucrare a unei lecţii care este prezentă încă din 1948, iată textul ei „Mama îi primeşte voioasă. A pregătit mâncare.  [-] Poftim la masă ! spune ea. Fănică îşi spală mâinile şi vine repede. Acum, mama, tata şi Fănică sunt la masă. Poftă bună!” Din 1955 textul devine „Sanda a venit acasă, [-] Mamă, să pun masa? [-] Da, Sanda. Sanda pune repede masa. Vine tata de la muncă. Mama a adus supa. Supa e caldă.”



Bunicul
            Bunicul sparge lemne din ’48, iar Nicu îl ajută. Ştiu sigur că va veni o vreme când o să-i ajungă şi bunicului şi nici toc, toc, toc şi nici poc, poc, poc nu va mai face toporul lui, dar nu-i încă momentul, bunicul încă este verde şi toporul este ascuţit.

1948 - 1954

1955 - 1962












Domnica şi Joiana
            O nouă renunţare, din 1955 până în 1960, la pagina 49 există lecţia „Domnica” din 1961 apare lecţia „Joiana” sau poate nici nu-i renunţare ci doar o comutare a atenţiei pe un alt aspect de primprejur căci prin geamul deschis se aude muu, muu, din curte.

1955 - 1960

din 1961












La horă
        De horit se horeşte din 1948 – iată textul lecţiei „Toată lumea se bucură. Ţara românească e republică. Toţi sunt gătiţi cu haine frumoase. Peste tot sunt steaguri. Se porneşte horă mare. Joacă toţi de bucurie. [-] Hai la joc! Horia şi Maria se prind şi ei în horă. Ura, ura să trăiască, / Republica Românească!” Ilustraţia se modifică în 1961 când apare Sfatul Popular cu arhitectura specifică.

1955 - 1960


La odihnă
            Această lecţie, contrar titlului, nu are parte de odihnă, ea suferă modificări atât la nivelul ilustraţiilor, cât şi al textului. 

Text ’55 – ’59 „ Horia e cu mama lui la mare. Ei au venit la odihnă. Casa de odihnă e pe malul mării. Se aude o sirenă. Pe mare se vede un vapor. Horia se repede din casă. Câinele vine după el.” 

Text ’60 „Horia, Radu, Anca, Dan au venit la odihnă în colonie. Casa de odihnă este pe malul mării. Apa mării e caldă. [-] Copii, hai în apă! Ei fac o horă. Se duc în apă. Apoi, se joacă cu nisip, la soare.” 

Text ’61 „Mama lui Horia e la munte, la o casă de odihnă. Horia este la mare. El a venit cu colonia de copii. Radu, Anca, Dan se joacă în nisip. [-] Horia, hai să ne jucăm în apă. [-] Hai, Radule!”

1955 - 1958

1959

din 1960




Pe ogor
            O nouă lecţie care are parte de modificări atât la nivelul textului, al ilustraţiei cât şi al locului ocupat în abecedar. 

Text ’55 – ’59 „Tata cară gunoiul. El îl întinde pe ogor. Acum e gata. Vine acasă. Ileana aleargă înaintea lui. [-] Tată, ai cărat gunoiul? [-] Da, Ileano! La vară am să culeg multe roade.” Modelul caligrafic al paginii „Tata a cărat gunoiul” Ilustraţia are un puternic caracter rural, car cu boi, împrăştierea gunoiului se face cu furcoiul. 

Text ’60 „Tata cară gunoiul. El îl întinde pe ogorul gos-po-dă-ri-ei a-gri-co-le co-lec-ti-ve. Acum e gata. Vine acasă. Ileana aleargă înaintea lui.  [-] Tată, ai cărat gunoiul? [-] Da, Ileano! La vară o să avem multe roade.” Nu e bine! Păi ce tovarăşi, noi muncim tot cu carul cu boi, nu avem noi tractoare, sectorul nostru agricol nu este mecanizat ?

Text ’61 „La noi în sat este o gospodărie agricolă colectivă. Este o gospodărie mare. Tata este colectivist. Trac-toa-re-le au arat ogorul gospodăriei agricole colective. Apoi au semănat grâu. [-] La vară vom avea roade bogate, a spus tata.” Modelul caligrafic al paginii „Tata este colectivist” Aşa da, tovarăşi! dar asta doar până în 1963.

1955 - 1960

1961 - 1962

 La şcoală
            Din 1955 – 1959 se pare că doar băieţii merg la şcoală, acest lucru se va remedia în 1960 când ilustraţia se modifică, dar 1961 când ar trebui să se modifice din nou odată cu modificarea uniformei şcolare pentru băieţi, acest lucru nu se întâmplă. Această ilustraţie va rămâne aşa până în 1963 când uniforma băieţilor va fi adusă la zi.

1955 - 1959

1960 - 1962








Lucrul în uzină
            Povestea tractorului românesc am prezentat-o în prima parte a acestei serii (aici) Am văzut că s-a dat o bătălie între tractoarele KD-35 şi UTOS-26, dar să vedem care era atmosfera în uzină, la bancul de lucru. 

Text ’55 – ’59 „În zori de zi sună sirena uzinei. Lucrătorii se duc la muncă. Nenea Zaharia lucrează în uzină. El lucrează de zor. În uzină se lucrează tractoare. Tractoarele sunt trimise la sate.” 

Text din ’60 „În zori de zi sună sirena uzinei. Lucrătorii se duc la muncă. Nenea Zaharia lu-crea-ză în uzină. El lucrează de zor. În uzină se lucrează tractoare. Tractoarele sunt trimise la sate. Gospodăriile agricole colective lucrerază ogoarele cu tractorul. Ele adună recolte bogate.”

La seceriş
            Am văzut mai sus că tractoarele erau trimise la sate. Ele ajutau la muncile agricole, dar forţa lor brută nu putea fi precisă, în urma lor apăreau pierderi, este adevărat că mici în comparaţie cu ceea ce făceau ele. Dar tovarăşi, nu putem concepe un plan, o strategie prin care să stopăm această risipă…

Text ’55 – ’59 „Cerul este senin. De azi dimineaţă secerătoarea seceră mereu. În urma secerătorii rămân spice. Pionierii şi şcolarii adună spicele.” Acest text se găseşte pe aceeaşi pagină cu un altul care are titlul „Ceasul”. 

Text ’60 ceasul dispare şi textul lecţiei „La seceriş” se completează cu un cântec al pionierilor „Oamenii cu drag muncesc / La întrecere pornesc / Hai voioşi sub cerul verii / Să sporim belşugul ţării.” 

Text ’61 „E vară. Cerul este senin. La gospodăria agricolă colectivă a început secerişul. De azi dimineaţă secerătorile seceră mereu. Tractoriştii au pornit la întrecere. Ei muncesc cu spor. Pionierii şi şcolarii adună spice. Spic cu spic / Patriei snop.”

din 1961


Chiţ, Chiţ
            Lecţia aceasta este prezentă încă din 1948 şi are următoarea formă „Zoica doarme. Chiţ, chiţ! Zoica deschide ochii. Ascultă. Zoica e singură în casă. Dar nu e fricoasă. [-] Cine e acolo? întreabă ea. Cine a venit? Chiţ, chiţ, chiţ se aude iar. [-] Ia să te văd! Cine eşti? întreabă Zoica. Ea aprinde un chibrit. Ce să vezi? Lângă masă e un şoricel mic. Acum tace chitic. Zoica deschide uşa. Tuşşt! Şoricelul a fugit. Zoica râde. Se culcă iar. Închide ochii şi adoarme. Noapte bună, Zoico!” În 1949 textul este identic, din 1950 apare o singură modificare şi anume propoziţia Dar nu e fricoasă se transformă în Ea nu este fricoasă, această formă rezistă până în 1954. 

Text ’55 – ’59 „Zoica doarme. Se aude: chiţ, chiţ, chiţ! Ea deschide ochii. Chiţ, chiţ, chiţ se aude din nou. Zoica nu e fricoasă. Ea aprinde lumina. Ce să vezi? Lângă masă un şoricel. Tace chitic. Zoica sare din pat. Şoricelul fuge. Ea deschide uşa şi cheamă pisica. Apoi se culcă liniştită. Închide ochii şi adoarme.” 

Text ’60 „Zoica doarme. Se aude: chiţ, chiţ, chiţ! Ea deschide ochii. Chiţ, chiţ, chiţ se aude din nou. Zoica e curajoasă. Ea aprinde lumina. Ce să vezi? Lângă masă un şoricel. Tace chitic. Zoica sare din pat. Şoricelul fuge. Ea deschide uşa şi cheamă pisica. Apoi se culcă liniştită. Închide ochii şi adoarme.” 

Text ’61 – ’62 „E seară. Zoica se culcă. Ea închide ochii. Se aude: chiţ, chiţ, chiţ! Zoica deschide ochii. Chiţ, chiţ, chiţ se aude din nou. Zoica aprinde lumina. Ce să vezi? Lângă masă un şoricel. Ascuns după uşă, Bănică tace chitic. Zoica se dă jos din pat. Ea priveşte şoricelul. [-] A, e o jucărie! Zoica şi Bănică fac mare haz.”

Mătuşa Anghelina
            E iarnă şi e frig, lucrurile se transportă mai greu, unele nici nu se mai găsesc şi atunci când le găseşti le iei cu sacul. Aşa a făcut şi mătuşa Anghelina care din 1955 – 1960 a găsit mălai şi a luat un sac, din 1961 nu va mai găsi mălai, dar tot pe drumuri o găseşte iarna, numai că de data acesta ea cară un simplu coş.

1955 - 1960

din 1961












La magazin
            Până în 1954 se mergea la Magazinul de Stat, aici îi întâlnim pe Petru şi Florea căci la „Magazinul de Stat se găsesc de toate: unt, ouă, zahăr, carne, peşte, pâine şi fructe. Tovarăşul Tudor vinde. Floarea spune: [-] Tovarăşe, eu vreau să cumpăr un kilogram de carne, un kilogram de peşte şi o pâine. [-] Eu vreau două kilograme de peşte spune Petru. Petru şi Floarea plătesc. Ei spun ”bună ziua” şi pleacă.”

Text ’55 – ’60 lecţia se numeşte tot „La magazinul de stat” „Vlad e cu mama lui la magazinul de stat. Aici se găsesc de toate: ouă, unt, brânză, zahăr, peşte, pâine şi fructe. Mama lui Vlad cere un kilogram de zahăr, zece ouă şi două pâini. [-] Mamă, spune Vlad, cumpără te rog şi nişte mere. Mama lui Vlad cumpără un kilogram de mere.” Din 1963, Vlad nu va mai cere mamei mere ci biscuiţi. Probabil şi-a dat şi el seama că nu le poate cumpăra pe toate chiar din acelaşi loc. Pe de altă parte, din 1961 această lecţie se va numi „La Alimnetara”… ce bine! căci dacă ar fi rămas neschimbat, sigur venea completarea, la magazinul de stat…la coadă.

            Din 1961 apare lecţia „30 Decembrie” care celebrează instaurarea noului regim şi apariţia Republicii Populare Române.



            Din 1955 – 1956 apar la sfârşitul abecedarului o serie de lecturi suplimentare Colegul meu (va deveni o lecţie de sine stătătoare), Cântecul Melcului, Corbul şi Vulpea, Vine ploaia (George Coşbuc), O problemă grea, Elevul de serviciu, Cocoşul, Câinele şi Vulpea, Ridichea, Scrisoare (O. Cazimir, va deveni o lecţie de sine stătătoare), Brăduţul (A. Toma, va deveni o lecţie de sine stătătoare), Ostaşi cântând (C. Teodorescu). Ulterior se va renunţa la toate aceste lecţii, cu excepţia celor indicate, cel mai probabil pentru că apare un manual suplimentar – Ion Berca, Ecaterina Brătianu, Limba română Manual pentru clasa I, ed. Didactică şi Pedagogică 1958. Nu am apucat să verific dacă există un astfel de manual şi pentru 1957, cel mai probabil că da, dat fiind faptul că din 1957 lecturile suplimentare vor fi scoase din abecedar. Am văzut astfel de manuale şi pentru anii 1970, dar nu am nişte informaţii sigure cu privire la continuitate şi conţinutul lor.
           







            

2 comentarii:

  1. Oooo, ce muncă la articolul ăsta!
    Funda roșie era pentru deochi, cred, nu?
    (Am fost nevoit să caut în dex cuvântul godeu :-))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, așa cred și eu. Dar mi se pare ciudat că o așa superstiție a fost lăsată să transpară în ilustrațiile vremii.

      Cu godeul m-am alintat și eu un pic :)

      Da, a fost ceva de tras, până la urmă e vorba de o perioadă de 8 ani :) Mulțumesc pentru apercieri!

      Ștergere