miercuri, 15 iulie 2015

Fridolin

            Fiecare dintre noi poate povesti o întâmplare cu un căţel, fac ei ce fac şi sunt eroii unor peripeţii cum nici unui patruped nu-i este dat să trăiască. Nu, nu ignor pisicile, au şi ele aventurile lor, oho! şi ce mai aventuri sunt în stare ele să înfăptuiască, dar parcă aventurile pisiceşti au un alt specific decât cele al căror protagonist este un căţel… sau poate sunt eu setat să văd lucrurile în felul acesta. Cert este că apropierea de om le oferă posibilitatea de a avea atitudini şi comportamente pe care nu le-ar avea dacă ar trăi în sălbăticie, poate şi pentru simplu motiv că în sălbăticie nu vor întâlni prea uşor o pereche de papuci sau o perdea.

            Fac animalele acestea nişte mutre când sunt vinovate, au diferite trăiri care nu scapă ochiului iubitor, nu poţi fi indiferent când le vezi că ţopăie sau se împletesc printre picioarele tale, dar nu-mi dau seama dacă ele preiau din felul oamenilor de a fi sau oamenii le împrumută, proiectează asupra lor propriile lor trăiri.

            Uite, povestea lui Fridolin, un câine şoricar care ducea o viaţă fericită. Avea un stăpân – Willy – care îl iubea, trăia într-o căsuţă frumoasă, dimineaţa, la prânz şi seara farfuria era plină cu mâncare, de plimbări în natură avea parte, ba prin pădurea învecinată, ba pe marginea râului, iar noapte şi-o petrecea în bucătărie în coşuleţul lui cel călduros. Şi zilele aveau pentru Fridolin, eroul nostru, această rutină şi nu este nimic nepotrivit aici, Fridolin era cât se poate de mulţumit. Dovadă stă discuţia pe care o are cu Willy în care îi spune că de ziua lui el nu are nevoie de nimic deoarece lui nu-i lipseşte nimic, dar tânărul stăpân are alte planuri, pentru că nu-i aşa, inima bună se dovedeşte. Willy îi spune lui Fridolin că va primi un cadou straşnic, chiar a vorbit cu tatăl său şi acesta i-a dat voie să umble la puşculiţă şi să ia de acolo oricât ar fi nevoie. Nu contează că pe puşculiţa rotundă şi galbenă scrie „Strânge bani albi, pentru zile negre” sau pe scurt, patine, când este vorba de prietenie baierele inimii slăbesc pe cele ale pungii… şi în plus, Willy ştie că va primi patine de la tatăl său, nu degeaba învaţă el aşa bine.

            După ce Willy aranjează toate monedele pe masă, Fridolin se minunează cât de mult poate să coste un cârnat şi dă să îl însoţească pe Willy, dar acesta îi refuză plimbarea…na! surpriza are meşteşugul ei. Dar cadoul nu miroase a cârnat ci parcă a pantofi noi, mirosul acesta îl face foarte nerăbdător şi tot dă târcoale pachetului, dar abia mâine este ziua lui, aşa că pentru prima dată în viaţa lui Fridolin avu o noapte neliniştită. După un aşa zbucium Fridolin, a fost cuprins înspre dimineaţă de un somn greu, astfel încât atunci când a deschis ochii l-a văzut pe Willy cum stătea lângă coşuleţ, arătându-i cadoul. Nu era nici o urmă de îndoială, a pantofi noi miroase pachetul, numai că nu sunt pantofi noi ci o zgardă de toată frumuseţea, roşie, bătută în ţinte aurii… o minunăţie.

            Şi ziua lui Fridolin a început bine, l-a condus la şcoală pe Willy, iar pe drumul de întoarcere a trecut pe la băcan, pe la măcelar, pe la brutar şi de la toţi a primit bunătaţi deoarece l-a spus că este ziua lui de naştere. Ba chiar pisica cea neagră a vecinului, nesuferita aia care se cocoşa şi zbârlea la el ori de câte ori îl vedea, ba o dată l-a şi scuipat, de data aceasta a fost prietenoasă cu el… ce să mai, zgarda cea nouă făcea minuni. Fridolin se gândeşte la Clementina o fetiţă-şoricar, oare ce efect va avea zgarda asupra ei, oare de data aceasta va reuşi să stea de vorbă cu ea.

            Succese pe toată linia, of! ce bun a fost stăpânul Willy să-mi ofere o zgardă aşa frumoasă, cum a renunţat el la toate economiile sale pentru mine, aşa gândea Fridolin în drumul său spre casă.

            Dar uneori frumuseţea atrage invidia şi o haită de câini mai mari, dulăi în toată regula, încep să-l urmărească pe Fridolin cu gândul de a-l pune la punct, prea se poartă ca un domnişor de oraş. Şi începe o goană nebună pe străzi, prin magazine, printre picioarele trecătorilor, până la urmă Fridolin îşi găseşte scăparea într-un vagon de tren în care se urcau nişte vaci, ba chiar se împrieteneşte cu una dintre ele, cu Lisa mai precis căruia începe să-i povestească aventura lui… şi trenul se pune în mişcare. Fridolin intră în panică şi încearcă să părăsească vagonul, până la urmă reuşeşte să sară din mers şi se întoarce în oraş, dar acum nu mai este şoricarul de dimineaţă, acum este tăvălit, murdar, miroase a grajd şi nimeni nu-l mai bagă în seamă, pisica neagră a vecinilor îl stucheşte din nou, Clementina îl face vagabond, iar haita de dulăi îl ignoră cu desăvârşire şi colac peste pupăză şi-a pierdut şi zgarda.

            Un sentiment de vinovăţie şi unul de responsabilitate îl fac pe Fridolin să pornească în căutarea zgărzii pierdute. Şi să ştiţi că Fridolin nu este deloc un şoricar fricos, va avea parte de o mulţime de aventuri şi de fiecare dată când în calea lui apare un personaj nou el îi povesteşte tot ceea ce i s-a întâmplat… şi s-a întâlnit cu vulturi, cu oi, cu portarul unui hotel, cu ajutorul de văcar, cu un flaşnetar bătrân, a primit şi decoraţie, a stat şi la închisoare, s-a bătut şi cu un şpiţ alb, a demascat răutăţi, a prins hoţi, a căpătat de pomană, a găsit şi a pierdut din nou zgarda, îşi rupe coada… dar ştiţi ce! toate lucrurile acestea el este gata să vi le povestească aşa cum s-au petrecut şi vă rog fiţi convinşi că nu există nicio urmă de înfloritură căci Fridolin este un căţel credincios… adevărului şi lui Willy, tânărul lui stăpân.

Temă: Fără temă, doar suntem în vacanţă!

Autor: FRANZ CASPAR (17 septembrie 1916, Rapperswil, Elveţia – 13 aprilie 1977, Strobl- St. Wolfgang, Austria)
Copertă şi ilustraţii: HANS P. SCHAAD
Traducere: JEAN GROSU
Titlu original: Fridolin (1959)
Editura: Ion Creangă
Redactor ŞIŞMANIAN ECATERINA
Tehnoredactor STANCU PETRE
Dat la cules 12 VI 1980 Bun de tipar 10 XI 1980
Apărut 1980 Comanda nr. 1829 Coli de tipar 9 ½









2 comentarii:

  1. Dar cat zbucium pentru o zgarduta! Si-o codita rupta. Acum, e musai sa aflu daca Fridolin a gasit ce cauta sau daca nu cumva catelusa mea are vreo legatura cu zgarduta rosie ascunsa sub teancul de jucarii de sub canapea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-mi spune că pe căţeluşa ta o cheamă Clementina :) şi da! Fridolin are parte de multă aventură, doar ai văzut ce efect are această zgardă, cum să nu facă el tot posibilul pentru a o recupera. Plus că ce i-ar spune lui Willy?

      Ștergere