marți, 29 iulie 2014

Grădiniţa Veseliei

            Eşti copil şi ţi se repetă întruna tot felul de chestii, de regulă chestii normative. Eşti tocat la cap precum vinetele pe tocătorul de lemn… toc, toc, toc şi iarăşi toc, toc, toc. Să fie lucrul acesta suficient pentru a determina apariţia comportamentelor dorite de adulţi? Cu siguranţă că nu, dar fiind cel mai la îndemână este aplicat fără nici un fel de restricţie de către adulţi. Gura nu sărăceşte dacă toacă încontinuu, speranţa moare ultima, iar conştiinţa este relativ adormită, fiind împăcată cu faptul că măcar tu i-ai zis… acum că pe o ureche i-a intrat şi pe alta i-a ieşit, mai zi ceva dacă mai poţi. Sunt unii care le mai zic, dar sunt şi alţii care îi lasă pe seama altora… lasă să le mai zică şi ei, că eu tot am zis. Şi uite aşa copilul ajunge la grădiniţă unde începe o altă tocată.

            La nivel individual, locul unde un copil se întâlneşte cu educaţia este asociat cu familia, iar piesa de rezistenţă este cicăleala. La nivelul colectivităţii de copii, locul acesta se asociază mai degrabă cu grădiniţa, iar piesa de rezistenţă o reprezintă lecţia. Aici vin – sau după caz sunt aduşi – copiii ca la pomul lăudat, s-a dus buhul că-i de bine şi orice copil trebuie să treacă pe aici pentru a strânge mai târziu roadă bogată din creşterea sa. Ce te faci însă că nu toţi copiii sunt primiţi în această împărăţie care se numeşte Grădiniţa Veseliei? Aici nu au loc certăreţii şi măscăricii, mofturoşii şi plângăreţii, Prinţişorul – Pârâtorul …

                                               Vorbăreţul gură spartă,
                                               Care-i pus mereu pe ceartă;
                                               Sau vreun leneş de boier
                                               Ce-a rămas de-alaltăieri…

            Partea interesantă este că aceste lucruri sunt cerute chiar de către copii. Or asta le este specific lor, ei cer fără să se gândească la consecinţe şi anume ce facem cu aceşti copii care vorbesc neîntrebat, care sunt puşi pe ceartă, care se cred mai voinici cu cei mai mici, ca să nu mai vorbim de copiii de-alaltăieri. Poezia nu ne oferă vreun răspuns direct, totuşi o soluţie s-ar întrevedea dacă ascultăm din nou glasul copiilor care vorbesc despre tovarăşul de muncă si de joacă. Aşadar să ne schimbăm cu toţii în tovarăşi buni şi accesul în Grădiniţa Veseliei ne este garantat.

            Şi sistemul, şi schimbarea nu sunt perfecte, şi uite că printre copiii grădiniţei îşi face loc o făptură dintr-o altă lume. Nimeni nu o recunoaşte, a trecut aşa de mult timp de când s-a văzut o astfel de fiinţă încât cu toţii au uitat de existenţa ei sau te pomeneşti că schimbarea este atât de profundă încât nici un copil nu se mai recunoaşte în felul ei de a fi. Nici măcar cei din grupa mare, care se presupune că au ceva experienţă nu ştiu despre ce este vorba, nici animalele de la colţul viu nu o recunosc, poate doar broasca ţestoasă care are o sută de ani şi este tare înţeleaptă le poate da o idee despre această fiinţă care refuză orice legumă chiar şi în spirit de glumă şi carnea-i tare, spanacul nu-i bun, poate doar un pic de magiun şi-un strop de compot mai mult să mănânc nici că nu pot… şi broasca ţestoasă parcă, parcă îşi aduce aminte de o astfel de fiinţă, dar parcă era într-o poveste căci astăzi neamul ei pierit de mult este.


            Ei, şi copiii tot copii vor rămâne orice s-ar spune şi orice s-ar încerca pe seama lor şi iată-i că la masă vin în goana mare, după atâta joc şi muncă foamea tare-i mai mănâncă. Însă lingura are ditamai gura şi începe a striga că refuză să ajute la mâncare cu aşa mâini murdare… oricum, este doar un episod şi până la urmă lucrurile astea se învaţă, ba primind o lecţie, ba primind o cicăleală.

            O, şi mai sunt şi alte lucruri care se petrec la grădiniţă… şi copiii învaţă despre anotimpuri, despre ce trebuie să faci pentru a pune o scrisoare la poştă, despre ce înseamnă să fii luat drept barometru al naturii… şi copiii au lecţii şi teme…

Temă: Amintiţi-vă cum îi chema pe colegii de grădiniţă.

Autor: ALEXANDRU SEN (6 iulie 1924, Ploieşti – 25 februarie 2010)
Copertă şi ilustraţii: ANGI PETRESCU TIPĂRESCU
Editura: Tineretului

Redactor de carte: I. Ricus
Tehnoredactor: V. Postelnicu
Corector: N. Blăjan
Dat la cules 4.IV.960. Bun de tipar 14.VII.960. Tiraj 30140 ex.
Hîrtie offset A de 100 gr. m. p. Coli de tipar 2,5. Coli de
editură 3,9. Ft. 16/70x100. Com. editurii 4552. Ediţia 1. A. 045.
Pentru bibliotecile mici indicile de clasificare 8(R)








marți, 15 iulie 2014

Continentul colorat

            Orice elev poate fi descris după cât este el de sârguincios. Dacă am folosi o scală în doua trepte, ne-am margini, dacă am folosi o scală în cinci trepte se pot face  nişte calcule în care sunt incluse mai multe variabile şi până la urmă răspunsul s-ar putea să nu reflecte prea bine realitatea… mai bine ştiţi ce, dacă tot am hotărât că pentru un elev este bună sârguinţa, nu se poate imagina o formulă prin care un elev – clar, lipsit de sârguinţă – să o şi pună în aplicare şi să devină astfel sârguincios.

            Obiectivul este propus, dar cine se înscrie în cursa realizării lui? Ar fi câţiva psihologi şcolari care vorbesc despre motivaţie şi surprinzător? nu! – scriitorii. Şcolarul reprezintă o temă foarte generoasă, măcar că ceva şcoală am făcut cu toţii şi sunt convins că am avea ce povesti. Am fost colegi şi am făcut drăcii, am fost colegi şi am învăţat, am fost colegi şi am dat serbări, am fost colegi şi am suflat, am fost colegi şi am copiat, am fost colegi şi n-am uitat.

            Printre cărţile care vorbesc despre plăcerea de a învăţa a celor care nu o au este şi această carte, Continentul colorat unde,  Sonia Larian ni-l propune pe Aurel Pistrui, un elev în clasa a VII-a căruia i-ar plăcea să ştie, fără să fie nevoie să înveţe…e mai dulce lenevia în culcuşul de sub plapumă, e mai atrăgător dansul şi antrenul, visarea este cea mai bună. Asta până într-o bună zi când dorinţa îi va fi împlinită de către un omuleţ colorat şi Aurel Pistrui va excela la toate materiile, fără măcar să fi deschis cartea şi caietul… zece pe linie! Vor fi puse întrebări din zoologie, din istorie, din geografie, vor fi scoase rădăcini pătrate şi table întregi vor fi umplute cu fracţii, totul este uşor pentru Aurel Pistrui. Spre deosebire de alte poveşti în care şcolarii sunt prinşi cu mâţa-n sac sau răspunsurile lor fanteziste devin realitate (citeşte în „Ţara lecţiilor neînvăţate”) aici, Aurel Pistrui va încânta pe toată lumea, toţi doresc să-l vadă şi să îl admire.

            Aurel nu-şi mai încape în piele de bucurie şi începe să alunece din bancă în clasă, din clasă în şcoală, din şcoală în curtea şcolii şi de aici în lumea largă, patinele pe care i le-a dat omuleţul colorat, ghiozdanul şi şapca fac o treabă minunată şi un cântec frumos îl însoţeşte pe Aurel care răspunde tuturor întrebărilor şi provocărilor, astfel va ajunge să patineze pe Marele Ocean Îngheţat, vorbind despre vânturi, floră, faună, strâmtoarea Bering, dar nu mai este nimeni în jurul lui să-i aprecieze răspunsurile… doar şoapte se aud din când în când, şoapte care-i rostesc numele. Aurel din ce în ce mai speriat se trezeşte înconjurat de o focă, o morsă, un iepure polar, un urs polar şi o vulpe polară şi constată că şoaptele veneau de la ei. Aceştia îl conduc spre strâmtoarea care duce spre Marele Ocean-Patinoar, unde patinele, ghiozdanul şi şapca îl părăsesc pe Aurel Pistrui întrupându-se într-un fel de arătare, care va avea un comportament de ofiţer SS într-un lagăr nazist. Această arătare, Şapcă-Ghiozdan, îl va îmbrânci, îl va umili, îl va certa şi nu va scăpa nici un prilej de a-i aminti lui Aurel Pistrui că el nu va putea intra niciodată pe Continentul Colorat, deşi ţinta spre care îl îndreaptă este acesta.

            După multe îmbrânceli, împunsături, întâlniri cu şcolari care reprezintă categoriile de „aşa nu” şi prezentarea Continent Colorat vs Ocean-Patinoar, Aurel Pistrui şi Şapcă-Ghiozdan ajung la marginea continentului mult lăudat, unde văd copii venind în zbor purtând sandale cu aripi, ghiozdane cu aripi, şepci cu aripi, fiecare având o culoare de-a curcubeului şi bucurându-se că vor ajunge în Ţara Matematicii, Zoologiei, Geografiei, Istoriei, Fizicii. Aici fantezia este fără limite, cel mai mult mi-a plăcut în Ţara Matematicii unde ciobanii pasc turme de fracţii, unde din pământ sunt scoase rădăcinile pătrate, unde brânza şi ceapa sunt paralelipipede dreptunghice şi sfere. Şi în Ţara Fizicii sunt multe de văzut, iar în Ţara Zoologiei s-a produs o adevărată încurcătură, care devine şi mai şi după ce Aurel Pistrui încearcă să dea o mână de ajutor, căci da! reuşeşte să se strecoare pe Continentul Colorat la bordul unui elicopter, dar este expulzat repede din fiecare ţară atunci când face dovada ignoranţei sale.

            Pariul pe care îl face Sonia Larian mi se pare unul inedit, extravagant, dacă până acum miza era pusă pe efectele amuzante pe care le poate genera neştiinţa, de data aceasta se mizează pe plăcerea de a învăţa doar de dragul plăcerii, pe sentimentul de împlinire dat de rezolvarea unei probleme frumoase, pe satisfacţia dată de înţelegerea felului cum este construit lobul hepatic, pe trezirea conştiinţei elevului. Riscant pariu, dar cu câştiguri pe măsură.

Temă: Vă amintiţi prima satisfacţie intelectuală?

Autor: SONIA LARIAN (pseudonim al ARIANEI LEWENSTEIN, 15 mai 1931, Bucureşti)
Copertă: ŞTEFAN NASTAC
Editură: Tineretului

Redactor responsabil: DELIA DAMIRESCU
Tehnoredactor: GABRIELA TĂNASE
Dat la cules 25.09.1964. Bun de tipar 24.111964. Apă-
rut 1964. Comanda nr. 6333. Tiraj 20120. Hârtie tipar
de 50 g/m2, 540x840/16. Coli editoriale 9,78. Coli de
tipar 14. A. T. 12035. C.Z. pentru bibliotecile mici
8R–93



luni, 7 iulie 2014

Cireşe de mai (5)

Provocarea de astăzi este legată de un măr pe care îl pun sub pălăria mea, iar pălăria este pe cap meu. Cum pun mărul sub pălărie? Foarte simplu, ridic pălăria, aşa, ca şi cum aş da bineţe cuiva, pun mărul pe cap şi-l acopăr cu pălăria. Acum, am un măr sub pălărie şi pălăria pe cap. Ridic apoi pălăria, iau mărul şi îl mănânc, cu totul, asta ca să nu existe nici un dubiu, pun pălăria înapoi pe cap şi mărul se află tot sub pălărie. Se poate una ca asta?

Aici este ceea ce veţi citi.