marți, 29 iulie 2014

Grădiniţa Veseliei

            Eşti copil şi ţi se repetă întruna tot felul de chestii, de regulă chestii normative. Eşti tocat la cap precum vinetele pe tocătorul de lemn… toc, toc, toc şi iarăşi toc, toc, toc. Să fie lucrul acesta suficient pentru a determina apariţia comportamentelor dorite de adulţi? Cu siguranţă că nu, dar fiind cel mai la îndemână este aplicat fără nici un fel de restricţie de către adulţi. Gura nu sărăceşte dacă toacă încontinuu, speranţa moare ultima, iar conştiinţa este relativ adormită, fiind împăcată cu faptul că măcar tu i-ai zis… acum că pe o ureche i-a intrat şi pe alta i-a ieşit, mai zi ceva dacă mai poţi. Sunt unii care le mai zic, dar sunt şi alţii care îi lasă pe seama altora… lasă să le mai zică şi ei, că eu tot am zis. Şi uite aşa copilul ajunge la grădiniţă unde începe o altă tocată.

            La nivel individual, locul unde un copil se întâlneşte cu educaţia este asociat cu familia, iar piesa de rezistenţă este cicăleala. La nivelul colectivităţii de copii, locul acesta se asociază mai degrabă cu grădiniţa, iar piesa de rezistenţă o reprezintă lecţia. Aici vin – sau după caz sunt aduşi – copiii ca la pomul lăudat, s-a dus buhul că-i de bine şi orice copil trebuie să treacă pe aici pentru a strânge mai târziu roadă bogată din creşterea sa. Ce te faci însă că nu toţi copiii sunt primiţi în această împărăţie care se numeşte Grădiniţa Veseliei? Aici nu au loc certăreţii şi măscăricii, mofturoşii şi plângăreţii, Prinţişorul – Pârâtorul …

                                               Vorbăreţul gură spartă,
                                               Care-i pus mereu pe ceartă;
                                               Sau vreun leneş de boier
                                               Ce-a rămas de-alaltăieri…

            Partea interesantă este că aceste lucruri sunt cerute chiar de către copii. Or asta le este specific lor, ei cer fără să se gândească la consecinţe şi anume ce facem cu aceşti copii care vorbesc neîntrebat, care sunt puşi pe ceartă, care se cred mai voinici cu cei mai mici, ca să nu mai vorbim de copiii de-alaltăieri. Poezia nu ne oferă vreun răspuns direct, totuşi o soluţie s-ar întrevedea dacă ascultăm din nou glasul copiilor care vorbesc despre tovarăşul de muncă si de joacă. Aşadar să ne schimbăm cu toţii în tovarăşi buni şi accesul în Grădiniţa Veseliei ne este garantat.

            Şi sistemul, şi schimbarea nu sunt perfecte, şi uite că printre copiii grădiniţei îşi face loc o făptură dintr-o altă lume. Nimeni nu o recunoaşte, a trecut aşa de mult timp de când s-a văzut o astfel de fiinţă încât cu toţii au uitat de existenţa ei sau te pomeneşti că schimbarea este atât de profundă încât nici un copil nu se mai recunoaşte în felul ei de a fi. Nici măcar cei din grupa mare, care se presupune că au ceva experienţă nu ştiu despre ce este vorba, nici animalele de la colţul viu nu o recunosc, poate doar broasca ţestoasă care are o sută de ani şi este tare înţeleaptă le poate da o idee despre această fiinţă care refuză orice legumă chiar şi în spirit de glumă şi carnea-i tare, spanacul nu-i bun, poate doar un pic de magiun şi-un strop de compot mai mult să mănânc nici că nu pot… şi broasca ţestoasă parcă, parcă îşi aduce aminte de o astfel de fiinţă, dar parcă era într-o poveste căci astăzi neamul ei pierit de mult este.


            Ei, şi copiii tot copii vor rămâne orice s-ar spune şi orice s-ar încerca pe seama lor şi iată-i că la masă vin în goana mare, după atâta joc şi muncă foamea tare-i mai mănâncă. Însă lingura are ditamai gura şi începe a striga că refuză să ajute la mâncare cu aşa mâini murdare… oricum, este doar un episod şi până la urmă lucrurile astea se învaţă, ba primind o lecţie, ba primind o cicăleală.

            O, şi mai sunt şi alte lucruri care se petrec la grădiniţă… şi copiii învaţă despre anotimpuri, despre ce trebuie să faci pentru a pune o scrisoare la poştă, despre ce înseamnă să fii luat drept barometru al naturii… şi copiii au lecţii şi teme…

Temă: Amintiţi-vă cum îi chema pe colegii de grădiniţă.

Autor: ALEXANDRU SEN (6 iulie 1924, Ploieşti – 25 februarie 2010)
Copertă şi ilustraţii: ANGI PETRESCU TIPĂRESCU
Editura: Tineretului

Redactor de carte: I. Ricus
Tehnoredactor: V. Postelnicu
Corector: N. Blăjan
Dat la cules 4.IV.960. Bun de tipar 14.VII.960. Tiraj 30140 ex.
Hîrtie offset A de 100 gr. m. p. Coli de tipar 2,5. Coli de
editură 3,9. Ft. 16/70x100. Com. editurii 4552. Ediţia 1. A. 045.
Pentru bibliotecile mici indicile de clasificare 8(R)








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu